Istorie, cultură, mâncare tradițională, un loc aproape de Dumnezeu. Așa văd eu Bucovina. Am vizitat de mai multe ori nordul Moldovei, iar în ultimii ani ne-am cazat în același loc.

Gura Humorului
Gura Humorului este simbolul Bucovinei și o localitate atestată încă de pe vremea lui Ștefan Cel Mare. Cunoscută în trecut drept Gura Homorului, așezarea a fost și este în continuare un centru religios de o deosebită importanță. Noi ne-am cazat aici la Hilde’s Residence, e foarte aproap de centru la vreo 500 de metri, iar Mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Humorului se află la 5 km. La Hilde’s Residence veți găsi numai mâncare bio cu ingrediente sănătoase, legume crescute în curtea lor, sucuri carbogazoase ( Cola ) nu există, iar camerele sunt decorate diferit. Noi dacă bine rețin am stat în Love Story de fiecare dată 🙂




Casa Memorială „Ion Creangă” Humulești
Casa Memorială Ion Creanga din Humulești este leagănul copilăriei marelui povestitor Ion Creanga și o găsiți lângă Târgu Neamț. Creangă va rămâne unul dintre clasicii literaturii române care ne-au marcat copilăria și ne-a făcut să ne transpunem în casa de la Humulești, de-atâtea ori, prin poveștile, povestirile și amintirile sale. Merită să vizitați pentru că e deosebită și veți pleca de acolo cu zâmbetul pe buze și în suflet 🙂




Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț cred că este cea mai renumită mănăstire din România. Slabe șanse să existe cineva care să nu fi auzit vreodată de ea. Supranumită „Capela Sixtină a Estului” pentru fresca „Judecăţii de Apoi” a fost pictată cu celebrul pigment „Albastru de Voroneţ”. Mănăstirea se află la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.



Mănăstirea Putna
Mănăstirea Putna este unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești ridicată de domnitorul Ștefan Cel Mare, fiind un lăcăș monarhal orthodox, supranumit “Ierusalimul Neamului Românesc”, prima ctitorie a domnitorului. Dacă ar fi să aleg dintre toate mănăstirile pe care le-am văzut, Putna ar fi preferata numărul 1. Se spune că Ștefan Cel Bun a ales locul trăgând cu arcul dintr-un vârf de munte ce se află lângă mănăstire, astfel, unde a ajuns săgeata, acolo au construit altarul. Muzeul Mănăstirii Putna este cel mai bogat și cel mai valoros din țară, dețînând multe obiecte de la Ștefan cel Mare, mănăstirea fiind renumită prin tezaurul sau de broderie, țesături și obiecte de cult.


Mănăstirea Moldovița
Mănăstirea Moldoviţa este una din vechile aşezări călugăreşti, cu un important şi glorios trecut istoric, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, situată in comuna Vatra Moldoviţei la o distanţă de circa 15 km de comuna Vama. Voievodul Petru Rareş, iubitor de artă ca şi tatăl său, Ştefan cel Mare, a vrut să continue existenţa Mănăstirii Moldoviţa, alege locul puţin mai la şes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun şi construieşte actuala Biserică a Moldoviţei in anul 1532. Picturile de pe zidurile Mănăstirii sunt șterse în unele locuri, dar lăcașul de cult este de o frumusețe rară.


Lacul Roșu
Cu toate că Lacul Roșu nu este în Bucovina, a fost în drumul nostru spre Moldova și mi-a plăcut foarte mult. Zona este foarte pitorească, iar Cheile Bicazului sunt superbe. Lacul Roşu este unul dintre cele mai pitoreşti şi mai sălbatice lacuri din România. Farmecul lacului este dat de suprafaţa apei cu nuanţă verzuie, care este împânzită cu cioturi de pin, acestea fiind rămăşiţele pădurii care a fost inundată odată cu formarea lacului. Am văzut lacul și vara și iarna și iarna mi-a plăcut mai mult.



Cheile Bicazului
Cheile Bicazului și impunătorii pereți de stâncă se află la o distanță de doar 20 de km de orașul Bicaz. Trecând prin Cheile Bicazului, ni se dezvăluie un peisaj superb, pe o parte râul, iar mai apoi strâmtoarea care devine din ce în ce mai îngustă și ajunge la locurile denumite „Poarta Iadului” şi „Gâtul Iadului”. Stâncile verticale de 200-300 m, care se înalţă impresionant deasupra noastră sunt considerate una dintre rarităţile naturale ale Europei.



Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.