• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Where next ?

Aventuri recente

  • Home
  • Despre mine
  • România
    • Maramures
    • Moldova
    • Muntenia
    • Transilvania
  • Alte destinatii
    • Africa
    • Asia
    • Europa
  • Hai să vorbim
  • Show Search
Hide Search

Ce am văzut în Apuseni?

Locurile mele preferate din Apuseni

Geamăna, județul Alba

Un dezastru ecologic devenit o atracție turistică, asta reprezintă lacul de steril de la Geamăna. Prima dată am ajuns în acest loc, când am filmat un material pentru Turist Acasă, după care peste câțiva ani am revenit și i-am arătat locul și lui Mihai. Geamăna sau satul scufundat a luat naștere în anul 1986, când a început deversarea sterilului de la exploatarea de cupru Roșia Poieni, ce fusese anterior una dintre cele mai mari din Europa. Locuitorii a aproximativ 400 de case au fost expropriați, iar deșeurile au început să acopere așezarea din care astăzi a mai rămas la suprafață doar turla bisericii. Turla bisercii este încă vizibilă pentru că a fost construită pe cel mai înalt deal din sat, aflat la aproximativ 100 de metri mai sus față de vatra satului, însă odată cu trecerea timpului va dispărea și ea.

Geamăna, Alba
Geamăna, Alba
Geamăna, Alba
2015 – Turla se vedea mai bine

Cascada Vârciorog

Cascada Vârciorog am văzut-o de nenumărate ori în toate anotimpurile. Este o spectaculoasă cădere de apă de peste 15 metri înălțime înconjurată de conifere la poalele Vârfului Piatra Grăitoare. Drumul până la cascadă este accesibil, fie cu o mașină de offroad, una obișnuită sau pe jos. Noi am ajuns o dată și cu motoarele. Cascada este în Arieșeni, în apropierea satului Vamvucești – la 5,5 kilometri de centrul comunei, ne-am ghidat după indicatoare.

Drumul spre cascada Vârciorog
Cascada Vârciorog
Cascada Vârciorog

Via Ferrata din zona Pietrele Negre – Arieșeni

Traseul de Via Ferrata l-am făcut acum câțiva ani cu colegii mei de la Digi24Oradea. Am realizat un super material pentru Turist Acasă. Ghid ne-a fost Morcovu de la Salvamont care știe tot ce mișcă în Apuseni și a avut grijă de noi. Experiența este una foarte safe, foarte antrenantă, nu trebuie să fii foarte fit pentru a putea ajunge în vârf, iar priveliștea este senzațională. Important este să aveți pe cineva care se pricepe cu voi, nu faceți traseul singuri fiindcă este riscant. Pentru parcurgerea traseului e nevoie de echipament special, 5 bucle echipate cu carabiniere + 2 semicorzi de 30-40m. Traseul se poate parcurge cu bocanci, papucii de cățărare sunt opționali. Carabinierele se pot închiria la pensiunile din Arieșeni.

Via Ferrata zona Pietrele Negre
Via Ferrata, Pietrele Negre
Punct de belvedere și de interviu 🙂

Peștera Poarta lui Ionele

Peștera Poarta lui Ionele se află pe Cheile Ordâncușei. Drumul până acolo este foarte bun, asfaltat și foarte frumos. Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 12m. Galeria principală este o sala uriașă, de 32m înălțime, străbătută de un râu subteran care vara seacă, iar primavara și iarna dacă plouă se inundă peștera și se formează o cascadă înăuntru.

Poarta lui Ionele
peștera Poarta lui Ionele
Cheile Ordâncușei și Izbucul Tăuz

Padiș – Glăvoi

Padiș este unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase locuri din România datorită numeroaselor formațiuni carstice care sunt specifice zonei. În zona Padiș se pot vizita numeroase obiective turistice, dar cele mai spectaculoase sunt: Cetățile Ponorului – Cel mai grandios fenomen carstic din România, Ghețarul Focul Viu – al treilea, ca mărime, din România, Cetățile Rădesei – Peștera cu hornuri din tavan, unică în România, Cascada Bohodei- cea mai mare din Munții Apuseni, Cheile Galbenei și Cascada Evantai – un traseu ce necesită niște bocanci și atenție, Avenele din Lumea Pierdută, Canionul Oșelu, Poiana Vărășoaia. Zona este o feerie, aveți atâtea lucruri de văzut și de făcut. Noi am tăiat muntele, Arieșeni – Padiș, traseul a fost destul de dificil, dacă nu aveți o mașină de offroad sau una mai înaltă nu aveți cum să îl parcurgeți.

Undeva prin munți
Padiș, Glăvoi
Drumul spre Padiș
Padiș, Glăvoi

Am lăsat mașina la drum și am plecat cu Mihai spre Cetățile Ponorului. Eu am mai fost de câteva ori și traseul nu mi s-a părut dificil. Diferența a fost că eram cu colegii mei de la Digi și salvamontiști, acum am fost doar noi doi, era ceață și ne-au cam tremurat chiloții. În 45 de minute am ajuns la grandioasa cavernă. Cetățile Ponorului sunt cunoscute în țară și drept Everestul speologiei române, locul în care s-au făcut numeroase explorări. Se consideră că o mare parte din acest fascinant fenomen al naturii este încă neexplorată.

Traseul spre Cetățile Ponorului
V-am zis că ne-au tremurat chiloții 🙂
Traseul nu e greu, dar e nevoie de bocanci
Cetățile Ponorului

Cheile Galbenei și Cascada Evantai

Prima dată am vizitat Cheile Galbenei în 2015 cu colegii mei de la Digi când am filmat un material pentru Turist Acasă, după care am revenit în 2019 cu Mihai când am stat o săptămână în Apuseni. Traseul până aici mi se pare de vis și drumul este bun, nu ai nevoie de mașină de teren pentru a ajunge în zonă. La un moment dat ai senzația că ești în vârful lumii, la propriu.

Punct de belvedere

Ce vedem la Cheile Galbenei? Nisște pereși de stâncă gigantici erodați de apa Văii Galbena în forme spectaculoase. Grote, bolovani de toate dimensiunile și pesteri ascunse, un râu subteran, Cascada Evantai și Izbucul Galbenei. Aventură și adrenalină cu treceri prin tuneluri și cățărare pe lanțuri.

2015 – colegul meu operator, Cristi
Cheile Galbenei, 2019
Drumul spre Cheile Galbenei – 2019

Cascada Oșelu

Cascada Oșelu sau apa care curge dintr-un canion de vis. Așa aș descrie eu această cascadă care este este situată pe valea Oșelu, într-un cadru natural deosebit de sălbatic și frumos. Canionul Oșelu este unul dintre cele patru canioane din Parcul Natural Apuseni. Are șapte cascade și o diferență de nivel de 180m. De obicei aici se practică canyoning-ul ce presupune deplasarea pe aceste cursuri de apă uneori orizontale folosind o varietate de tehnici: mersul, înotul, coborârea în rapel. Nu am încercat, dar tare mi-ar plăcea.

Cascada Oșelu
Canionul Oșelu

Groapa Ruginoasă

Groapa Ruginoasă mi se pare unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Munții Apuseni, atât traseul până acolo, de dificultate medie, cât și priveliștea. Am parcurs traseul prima dată în 2015, iar în 2019 ne-am întors la jumătatea drumului fiindcă se întuneca și eram doar eu cu Mihai 🙂 Groapa s-a format ca urmare a unui fenomen geologic natural, practic este o ravenă adâncă formată în urma unui proces eroziv. În urma fiecărei ploi, Groapa Ruginoasa își dezvăluie tot mai mult din rănile sângerii săpate în depozite argile roșii. Accesul cu mașina se poate face de pe drumul dinspre Arieșeni spre Ștei, imediat după Vârtop, într-o curbă veți vedea un indicator unde lăsați mașina și o luați pe jos. Drumul e anevoios și ajungeți la ravenă în 40-50 de minute.

Groapa Ruginoasă
Groapa Ruginoasă
2019, jumătatea traseului

Izbucul Tăuz

Probabil cel mai frumos izbuc din România, un turcoaz cum rar mi-a fost dat să văd și o liniște care te faci să uiți de toate grijile. Așa aș descrie Izbucul Tăuz. De la drumul principal, unde am lăsat mașina, am coborât pe un versant vreo 15 minute lejer și am descoperit cea mai mare peşteră scufundată din România, cu o adâncime de peste 100 de metri.

Izbucul Tăuz

Datorită adâncimii sale a fost explorată de unii dintre cei mai mari speologi din Europa. Aici şi-a pierdut viaţa un scafandru experimentat din Polonia – speologul polonez Rafal Garski, în 4 octombrie 2002.   Pe aici a trecut în 2009 şi Bear Grylls, de la Discovery, când a fost în România. La finalul ”peripeţiilor” din Apuseni a ajuns pe marginea stâncilor sub care se află izbucul şi s-a aruncat de la înălţime în apă.

2015 – Turist Acasă
2020 – Izbucul Tăuz

Vârful Bihor

Vârful Bihorul este cel mai înalt vârf din Munții Apuseni. Traseul până aici se face lejer cu o mașină de teren sau una cu garda mai înaltă. Vârful Bihorul este cunoscut drept Vârful Curcubăta Mare, având o altitudine de 1849 de metri. Este situat la limita dintre județele Bihor și Alba, iar panorama este superbă, în zilele senine, se poate vedea chiar și la 40 de km distanță, până în Ștei.

Vârful Bihor
Punct de belvedere
Vârful Bihor – 1849 m

Peștera Urșilor

Când zic Peștera Urșilor mă gândesc la copilărie. Am fost de nenumărate ori la Peștera Urșilor, cu școala, cu prietenii, cu toată lumea 🙂 Cred că este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Munții Apuseni. Are 1, 5 kilometri și se află la o altitudine de 482 de metri. Peştera Urşilor se află în localitatea Chişcău, iar drumul până acolo este brici. Ea a fost descoperită accidental în anul 1975, în urma exploatărilor miniere locale, în cadrul unei dinamitări. Există numeroase povești locale legate de Peștera Urșilor, însă denumirea are la bază una reală. Speologii au ajuns la concluzia că, din cauza unei căderi de stâncă la gura de intrare, peștera a rămas blocată. Astfel, peste 140 de urși au rămas captivi înăuntru. Se pare că, înfometați fiind, urșii s-au atacat reciproc până când, în final, nu a mai rămas nici unul în viață. Peștera este foarte frumoasă, veți primi explicații prețioase de la ghizi și nu uitați să beți un Frutti Fresh 🙂

Peștera Urșilor
Peștera Urșilor
Peștera Urșilor
Gustul copilăriei 🙂

Written by:
Yvette
Published on:
13/11/2021
Thoughts:
No comments yet

Categories: România, TransilvaniaTags: apuseni, cascadece vedem in apuseni, liniste, munti, natura, peisaj, unde mergem in apuseni

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Explore more

Get our Travel Guide Get Inspiration Get Connected

Footer

WhereNext is powered by

VisualCre8.ro

Constanta , Bd. Mamaia nr. 294

Copyright VisualCre8.ro

  • Block Examples