Pe 6 ianuarie împlineam frumoasa vârstă de 30 de ani și înainte cu câteva săptămâni căutam o destinație aproape de casă, pentru 3 zile, Mihai în orice moment putea fi chemat la platformă deci foarte departe nu aveam cum să mergem așa că am ales Veneția, mai ales că o văzusem prima dată la 15 ani, în excursie cu liceul 😉 Biletele cu Wizz au fost foarte ieftine, 100 și ceva de euro/persoană și i-am convins și pe nașii nostri să vină cu noi, deși Silvia are fobie și nu prea zboară cu avionul. Ziș și făcut, am plecat la Veneția în ciuda temperaturilor scăzute.

Ne-am cazat în buricul târgului la Hotel Noemi, unde nu a fost rau, dar nici wow, să zicem că la micul dejun eram cam îngrămădiți 🙂 dar era foarte bine poziționat. Era un frig de crăpau pietrele, 4 grade, 5 grade o chestie de asta, dar era ziua mea și trebuia sărbătorită. Am ieșit la cină la unul din restaurantele de pe malul gârlei, unde am mâncat o vită foarte bună.


Atmosfera era foarte faină, pe 5 ianuarie când am ajuns noi, cu toate că era frig erau mulți turiști, Veneția era încă împodobită cu beculețe de Crăciun, mi-a plăcut foarte mult. A doua zi ne-am plimbat prin Piazza San Marco, am urcat în Basilică și am văzut-o pe îndelete.



Nu puteam să ratăm o ciocolată caldă și prăjiturele la Florian, iar băieții un ”sirop de tuse”. Este cea mai veche cafenea din Italia, atenție! Decorul este vechi din 1858 și la fiecare renovare acesta se păstrează cu strictețe: pereți tapetați, picturi pe sticlă, lămpi și oglinzi de Murano, mese mici, banchete și canapele îmbrăcate în catifea roșu-grena. Atmosfera este foarte cozy și locul cochet.



Și dacă tot am ajuns în Veneția trebuia să dăm o tură cu gondola. Practic era ziua mea și toți mi-au făcut pe plac. Mihai nu era prea încântat, ba chiar speriat de idee, apă rece, frig afară, el nu știe să înoate. Când o să citească rândurile astea nașii nostri, Silvia cu Costin cu siguranți își vor aminti în hohote de râs cum ”urla” Mihai și nu se mișca pe gondolă. Și nu glumesc. Doar respira și se uita împrejur, nu schița niciun gest. Am reușit să îl conving să facem o singură poză, în rest am stat ”nemișcati”. De mult nu am mai râs atât, ca în ziua aia.



Seara, Mihai ne-a invitat la masă, de ziua mea la un restaurant foarte fancy Alle Corone – restaurant cu stea Michelin. Am mai fost la restaurante de genul, tot ce pot să vă spun că a fost dezamăgire totală. Mâncare bunuță, nimic wow, nici platingul nu pot să zic că a fost ceva extraordinar, iar nota la final a fost bubuială totală, cât nu a costat toată excursia. Măcar de era bun…


Cu toate că a fost frig, mi-a plăcut foarte tare Veneția iarna, nu era aglomerat, turiștii nu se călcau în picioare ca vara și nu mirosea urât cum miroase zicese vara. Nu există pasionați de călătorii care să nu fi visat să viziteze Veneția măcar o dată.


Ianuarie fiind, după sărbători am prins și niste reduceri bune și am dat iama la Furla. Aproape totul era jumătate preț.

Ca o concluzie, mi-a plăcut foarte mult Veneția și m-as întoarce oricând. Savurați o cafea la Florian și nu mergeți la fomfleuri Michelin, mai bine mergeți în Dubai de banii ăia. Nu vă recomand să mergeți în ianuarie în Veneția, fiindcă este foarte rece. O săptămână am tras după ce ne-am întors în concediu medical o răceala go=roaznică. Mulțumesc încă o dată, Silvia și Costin, că ați înghețat cu mine, de ziua mea.
Venezia, ci vediamo!

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.