• Skip to primary navigation
  • Skip to main content

Where next ?

Aventuri recente

  • Home
  • Despre mine
  • România
    • Maramures
    • Moldova
    • Muntenia
    • Transilvania
  • Alte destinatii
    • Africa
    • Asia
    • Europa
  • Hai să vorbim
  • Show Search
Hide Search

Santorini

Îmi doream să ajung în Santorini de ani de zile. Fotografiile cu clădirile albe și acoperișurile albastre sunt arhicunoscute și am visat să mă plimb pe acele străduțe. După luni întregi de restricții, pandemie, trecut prin boală, am decis să luam o scurtă vacanță chiar de 5 zile. Era fix prima zi din Mai, 2021, weekendul în care încet încet se relaxau măsurile în Grecia și elenii sărbătoreau Paștele. Ni s-a părut momentul perfect să plecăm, mai ales că ne gândeam că nu va fi multă lume.

Am plecat din București spre Atena cu Blue Air, am băut un frappe în aeroport după care am plecat cu Sky Express spre Santorini. Există zboruri directe, însă numai vara când e full sezon. Când am aterizat în Santorini ne-am dat seama că am adus cu noi și Lumina Sfântă. Pilotul a ieșit cu ea din carlingă, iar pe pista îl așteptau preoții greci. A fost un moment deosebit și ne-am simțit cumva binecuvântați că am participat la așa ceva.

Pilotul Sky Express cu Lumina Sfântă adusă de la Atena pe insula Santorini

Am ajuns la aeroport unde ne aștepta șoferul. Din capul locului vă spun că a fost prima dată când ne-am luat cazare cu AirBnb. Fiindca era primul weekend după lockdown în care măsurile se relaxau, iar sezonul turistic începea peste două săptămâni, pe 15 mai, totul se deschidea pas cu pas. Eu am ținut neaparat să stăm în Oia și fiindcă ne temeam cumva de COVID19 deși tocmai trecusem prin boală, am decis să stăm într-un loc doar al nostru. Am stat la Terracotta Cave House, în inima stațiunii. Nicoleta, proprietara ne aștepta la Post Office și după 3 minute de mers pe jos am ajuns. Woooow. O casă cochetă, portocalie, cu etaj, cu terasă, iar priveliștea superbă. Ne-a spus ce avem de făcut, pe unde să mergem, ce e deschis și ne-a lăsat să ne bucurăm de Santorini. Era întuneric deja vedeam doar casele luminate. Era noaptea de Înviere și începuse slujba. Am vrut să mergem și noi, dar am due to covid am preferat să bem un vin pe terasă și să o ascultăm in tihnă. Mai ales că după slujba de Înviere a avut loc un superb foc de artificii.

Noaptea de Înviere în Oia
Terracota Cave House, Oia

Zile de vis în Santorini

Dimineața, m-am trezit înaintea lui Mihai. Am coborât și am deschis ușa terasei. Abia așteptam să văd cum arată totul ziua. A fost cea mai frumoasă priveliște și liniște de care m-am bucurat în viața asta. Mă uitam în jur, contemplam și eram șocată de frumusețea locului. Caldera era mirifică și nu mă mai săturam să o admir. Vă las pozele mai jos, cu siguranță mă veți înțelege.

Terracota Cave House, Oia, Santorini
Vecinii nostri de la parter și priveliștea de vis.

Am mâncat ceva rapid și am plecat să explorăm insula. La pas, pe străzile înguste, cu casele albe superbe și cu priveliștea care pur și simplu îți tăia răsuflarea.

Oia, Santorini
Oia, Santorini
Doar noi doi și 31 de grade 🙂

Am închiriat un scuter, fiindcă era cald, vremea era perfectă pentru plimbare și ni s-a părut cea mai bună metodă pentru ”simți” insula. A fost foarte ieftin și proprietarul ne-a adus scuterul la ”Post Office”. Cred că era punctul tuturor de întâlnire. Aveam câteva idei, pe unde trebuie să ajungem, fiindcă avem un bun prieten grec la Constanța, iar Panos ne-a sfătuit înainte să plecăm din România și ne-a pus în temă cu tot ce avem de făcut și de văzut.

Noi și Santorini. Și cele 31 de grade 🙂

Am vizitat sudul insulei, plaja ”roșie” și plajele cu nisip negru din Perissa. Santorini este o insulă vulcanică, iar plajele cu nisip negru sunt deosebite. Locul este plin de terase și baruri.

Plaja Perissa, Santorini

Probabil știți cât de primitori și deosebiți sunt grecii. În Thira ( Fira ) am găsit o terasă, voiam să mâncăm, însă se deschidea abia a doua zi, când se ridicau restricțiile. Proprietarul era acolo și aranja mesele pentru a doua zi. A fost foarte drăguț și ne-a primit. Am mâncat un souvlaki super bun. Locul se numește Triana Tavern și am mai mâncat zilele următoare de două ori acolo și fructe de mare și pește și totul a fost la superlativ.

Triana Tavern, Thira
Triana Tavern, Thira
Triana Tavern, Thira – mâncarea mea preferată în Santorini – vinete cu ardei și lămâie

Seara străzile din Oia se umpleau, nu ca în vremurile bune, înainte de pandemie, dar era un zumzet, tinerii mâncau pe stradă, stăteau la un cocktail, Oia prindea viață și turiștii puțini, dar și grecii încercau să uite de covid.

Barul din centru, de langă Poft Office, Oia 🙂

Următoarea zi, ne-am urcat pe scuter și îndemnat de prietenul nostru Panos, am rezervat o degustare de vin. El ne recomandase Domeniile Sigalas din Oia, dar încă nu deschiseseră. Am găsit un loc de vis pe TripAdvisor, chiar în ziua respectivă au deschis și eram printre primii turiști. Venetsanos Winery este numele locului, unde poti să bei din vinurile lor, primești și explicații și aperitive. Priveliștea a fost fantastică și experiența una de neuitat.

Venetsanos Winery, Santorini
Venetsanos Winery, Santorini
Venetsanos Winery, Santorini

De aici, am plecat în căutarea unei taverne. Voiam ceva pe malul mării, tradițional grecesc. Și am găsit. Savvas Popeye se numea locul, îl găsiți în Perivolos și arată într-un mare fel. Mâncarea a fost delicioasă, iar grecii as usual ospitalieri și drăguți.

Savvas Popeye, Santorini
Savvas Popeye, Santorini

Ca orice turist am vizitat Thira, care de altfel este și capitala insulei. Aici găsiți muzee, biserici, terase și magazine pentru shopping. Am vizitat și Imerovigli și tot ce era de văzut în zonă. Mi-a plăcut mult, dar nicăieri nu e la fel de frumos ca în Oia. Mi se pare cea mai cochetă, ”cave house-urile” sunt deosebite, străduțele înguste, aproape pustii ziua și pline seara sunt magice. Într-o seară am admirat și noi apusul, în cel mai celebru loc din Oia, care era la 30 de metri de cazarea noastră. A fost un moment unic.

Apus în Oia
Apus în Oia, needitat

Santorini este cu siguranță una dintre cele mai celebre insule din lume și fără îndoială cea mai iubită și vizitată din grupul Cicladelor. Bisericile văruite în alb și cupolele albastre sunt de neuitat.

Oia, Santorini
Oia, Santorini
Oia, Santorini
Oia, Santorini

Santorini este o insulă scumpă, dar depinde în ce perioadă a anului o vizitezi. Primăvara când nu este multă lume și temperatura ajunge la 28 de grade, cred că este momentul perfect pentru a vedea minunea ”albastră”. Oamenii sunt foarte primitori, mâncarea delicioasă, iar priveliștea îți taie răsuflarea. Dacă nu ați văzut Santorini până acum, merită să îi faceți loc pe listă.

Ammoudi Port, Oia. Aici găsiți o grămadă de terase cu fructe de mare proaspete
La fiecare colț de stradă, animalele fără stăpân găsesc mâncare
Oia, Santorini
Oia, Santorini, noaptea

Written by:
Yvette
Published on:
11/12/2021

Categories: Around the world, EuropaTags: insula santorini, iubim grecia, santorini, vacanta de vis, vacanta in santorini, viziteaza grecia, viziteaza santorini

Explore more

Get our Travel Guide Get Inspiration Get Connected

Footer

WhereNext is powered by

VisualCre8.ro

Constanta , Bd. Mamaia nr. 294

Copyright VisualCre8.ro

  • Block Examples