Sună pompos revelion în Dubai, însă a fost cel mai fain revelion din toate punctele de vedere. Un revelion în România, la munte, te ajunge dublu probabil, așa că nu vă gândiți că aveți nevoie de mulți bani pentru a vedea cele mai frumoase artificii în noaptea dintre ani.
S-a nimerit ca Mihai înainte de Crăciun să aibă un trip scurt cu munca la Dubai. A fost primul an în care nu am mers acasă la Oradea de Crăciun și am plecat singură la Dubai, spre Mihai pentru a petrece revelionul acolo. Este a doua oară când am ajuns la Dubai, în 2017 în ianuarie am fost pentru prima dată. Perioada recomandată este octombrie-mai fiindcă vara este insuportabil de cald. Ziș și făcut. Am plecat cu FlyDubai pe 26 decembrie, pandemie, aeroportul Otopeni era gol-goluț.

De data aceasta am stat la Hilton Garden Inn Al Jadaf, cu piscina pe rooftop, preț foarte corect și micul dejun foarte bun. Data trecută am stat la Dusit Thani, central, din cameră vedeam Burj Khalifa. Termen de comparație nu există, Dusit Thani este special pentru că este foarte luxos, totul la superlativ, dar de revelion nu prea te poți apropia de el, mai ales când te hotărăști cu 3 zile înainte să petreci la Dubai. Hmm…poți, dacă ești milionar 🙂


Dubai, viață ca-n rai
Am ajuns pe aeroportul din Dubai, cu test PCR negativ, însă am mai făcut un test la aterizare și în 24 de ore am avut mesaj ”negativ” pe telefon. Prima zi, am vizitat, la fel ca și data trecută Dubai Mall. Nu suntem fani shopping, dar trebuie să recunoaștem că în perioada decembrie-ianuarie au reduceri foarte bune la Dubai Mall și ne-am luat haine, încălțăminte și alte accesorii la prețuri foarte bune. Halatu? Cât e halatu? Nu intră în categoria prețuri foarte bune. Era Alexander McQueen și decât 10 mii de euro, redus 🙂

Vită bună în Dubai Mall la The Grill Shack. A fost super.

Să te plimbi pe lângă Dubai Mall este o încântare. Eu sunt fan beculețe, de orice fel, de Crăciun, normale, să ”lucească”. Fântânile sunt o minune a lumii, cel puțin mie mi se par, wow. Și coregrafia din decembrie 2020 a fost mult mai bună și diferită față de ce am văzut în ianuarie 2017.


De data aceasta nu am urcat în Burj Khalifa pentru că am fost în 2017. Dar e musai de văzut. Liftul merge cu o viteză amețitoare, iar priveliștea este senzațională. De preferat să luați bilete online, fiindcă mereu sunt cozi imense. Clădirea este cea mai înaltă din lume și are 829 de metri înălțime. Biletul, merită toți bani.


Burj Khalifa este spectaculos, în orice moment al zilei și al anului.

Acvariul din Dubai l-am vizitat de două ori, în 2017 și 2020. Este foarte frumos, se află în incinta mall-ului, la fel biletele trebuie luate online, fiindcă altfel cozile pot fi foarte lungi și enervante. Acvariul și Grădina Zoologică subacvatică adăpostește peste 33 de mii de animale acvatice și se întinde pe trei etaje ale mall-ului. Puteți face și o excursie cu barca și să coborâți în apă cu într-o cușcă. Din ce am văzut, dar nu am încercat, poți înota cu rechinii. Merită vizita.


Prin Dubai, dintr-un loc în altul am circulat de fiecare dată cu taxiul. Distanțele sunt destul de lungi și prețul este foarte bun. Următoarea oprire a fost la piața de mirodenii pe care nu am văzut-o data trecută. Ne-am plimbat printre tarabe, am cumpărat suveniruri și am mâncat la un restaurant din zonă. Merită bifată piața, dar rapid, maxim două ore, mai mult nu ai ce face.


O altă atracție drăguță ce merită bifată este Delfinariul din Dubai. Vedetele show-ului sunt delfinii și focile, care dansează, se joacă, fac acrobații și chiar pictează. La final poți face poze cu delfinii 🙂 Aș fi vrut să și înot cu ei, pentru că în 2017 nu am apucat, dar acum a fost interzis due to covid.


Global Village sau o lume întreagă într-o singură zi
Piesa de rezistență a fost Global Village. Ca să mă înțelegeți, imaginați-vă cum ar fi să călătorești în toată lumea, într-o singură zi? Se poate, la Global Village. Cu taxiul ajungeți în 40-50 de minute, depinde de trafic, iar taxiul nu este o avere. Global Village nu este deschis în timpul verii, din cauza temperaturilor ridicate, așadar puteți să îl vedeți doar din Noiembrie până în Aprilie.

Și ca să înțelegeți ce este Global Village. Este un parc tematic unde peste 70 de țări din lume au pavilioane sau locuri cu mâncare, haine, obiecte tradiționale, parfumuri, etc. Practic ”intri” în Turcia și mănânci, bei, cumperi lucruri de acolo. Sunt show-uri tradiționale din diferite colțuri ale lumii de mai multe ori pe zi, un parc de distracții unde și cei mari se pot distra și zona de mâncare din toate colțurile lumii, ce vrei și ce nu vrei. Veți regăsi țări precum Maroc, Iran, USA, Japonia, Bahrain, Pakistan, Egipt, etc. Ce vă recomand este să mergeți în timpul zilei când se deschide pentru a putea vedea și ziua și noaptea ”minunea”. Luminile sunt fabuloase.





O altă atracție marca Dubai este Dubai Safari Park, fostul Zoo. Și acesta este ceva mai departe de oraș, dar cu taxiul ajungi în 30-40 de minute. Important este să mergeți cât mai devreme fiindcă este imens și la ora 17 se închide. Grădina nu are ceva spectaculos cum e Global Village care e woooow. Am văzut gradini mai frumoase ( Singapore spre exemplu ) este foarte curată, animalele au libertate de mișcare și poți hrăni girafele. Asta mi-a plăcut cel mai mult.


2021 NYE în Dubai
Vă spuneam că îmi plac luminițele, beculețele, artificiile și în general sărbătorile de iarnă, implicit Crăciunul. Poate și fiindcă sunt născută în Ianuarie. Așadar ideea de a petrece Noaptea dintre Ani în Dubai mi s-a părut super. Nu știam exact ce să facem, părerile cu party-urile din fața Burj Khalifa sunt împărțite. Ba că e scump și prost, ba că vezi doar 5 minute artificiile și în rest nu ai ce face. Așa că Mihai a făcut câteva ore de research și pot să zic că a găsit cea mai mișto variantă. Din păcate la hotelul nostru, la Hilton cu toate că se făcea rooftop party nu se vedeau artificiile de la Burj Khalifa fiindcă se construiau niște blocuri în față, așa că a trebuit să ne reorientăm. Noaptea dintre ani am petrecut-o la Crowne Plaza Dubai – Festival City, chiar lângă Hard Rock. Hotelul are un rooftop imens, cu piscină, Burj Khalifa este exact în față, artificiile au fost ceva de vis. Plus pe lângă artifiicile de la Burj, au avut și cei de la hotel o tură de artificii. Petrecerea a început la ora 19, mâncarea a fost senzațională, bufet suedez, aperitive, tot felul de cărnuri la ceaun și proțap, salate, zeci de feluri de torturi, prăjituri, macarons. Băutură, alcool, cocktailuri și sucuri, la discreție. Muzică de-a lor, comercială, de toate soiurile. Distanțarea s-a păstrat la maxim. A fost una dintre cele mai frumoase seri din viața mea. Vă recomand din toata inima.




Musai să faci Safari în Dubai
Se zice că e musai să faci Safari în deșert. Este o experiență specială și majoritatea firmelor oferă aproximativ același program. Jeep Safari, plimbare cu cămila, prânz sau cină tradițională, belly dance și narghilea. Noi am căutat astfel de excursii de o zi pe TripAdvisor fiindcă acolo găsești tot ce vrei și ce nu vrei 🙂 Așa am găsit și o escapadă de o zi, mai altfel. De ce zic asta, fiindcă ”întrecerea” pe dunele de nisip nu se făcea cu Jeep-urile albe mari ci cu mașini de epocă, mai exact niște Land Rovere vechi de prin 1950, foarte faine. Platinum Desert Safari by Platinum Heritage se numește toată treaba și au și un site unde îți faci o programare pentru ziua dorită și ei te vor lua de la hotel. Odată ajunși acolo te repartizează în mașinile de epocă ce par a fi din filme.

După plimbarea cu mașinile decapotabile, ai parte de un show cu vulturi și șampanie. Tot acest program are loc într-un camp privat, un fel de royal desert retreat unde alți turiști nu au acces.


După acest show te duc într-un sat de beduini unde te poți plimba cu cămilele, doamnele sunt pictate cu hena pe mâini, cina este cu mâncare tradițională, ai parte de un belly dance, foc de tabără și fumezi narghilea.

Una peste alta, Dubai este o experiență de vis. Important este să nu mergi vara când sunt 50 de grade pentru că este foarte cald, neplăcut, nu te poți plimba în voie și nu poți vizita obiectivele turistice care sunt în aer liber. Este o opțiune foarte bună pentru cei care doresc să facă plajă, să stea pe malul ”gârlei” cu un cocktail, dar noi nefiind fani plajă nu știm cum este 🙂